top of page
Petri Dishes with Experiment
VETS GRANTS.png

Programul național de burse private VETS GRANTS a fost lansat de ALTIUS în anul 2020 cu scopul de a susține medicii veterinari care își doresc să devină specialiști prin urmarea unui rezidențiat în cadrul EBVS (European Board of Veterinary Specialization) sau American Board of Veterinary Specialties (ABVS). Aceștia pot alege oricare dintre cele 27 de domenii de interes.

arrows4.png
Prin programul VETS Grants vor putea fi accesate maxim 5 burse, pe baza de concurs de aplicații prin dosar. Valoarea maximă a burselor acordate este de 25,000 euro pentru anul 2026.
Petri Dishes with Experiment
La concursul de acordare a burselor VETS Grants au dreptul să se înscrie persoanele fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
  • Au cetățenie română și domiciliul stabil în România

  • Au lucrat în ultimii 2 ani în practica medical-veterinara sau mediul universitar veterinar

  • Sunt absolvenți de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență

  • Au fost acceptați de către o instituție acreditată în a derula programe de rezidentiat si au acordul scris al acesteia pentru a efectua stagiul de rezidențiat într-unul din domeniile recunoscute de către EBVS sau ABVS

  • Au fost acceptați de către European Board of Veterinary Specialisation (EBVS) sau American Board of Veterinary Specialties (ABVS)

Înscrierile la concurs se vor desfășura în perioada 01 februarie 2026 -  26 aprilie 2026. 
star2.png

În vederea înscrierii la concurs, persoanele interesate şi care îndeplinesc condițiile de eligibilitate trebuie să transmită dosarul de înscriere până la data de 26 aprilie 2026. Depunerea dosarului se poate face fie personal la sediul ALTIUS (One Tower, Calea Floreasca 165, București 014459), fie prin curier, fie prin e-mail la adresa marketing@altius.ro.

Curriculum vitae conținând datele de contact ale solicitantului bursei, activitățile și rezultatele semnificative (concursuri, olimpiade, participări la stagii de practică sau internship, competiții naționale sau internaționale, schimburi de experiență, activități de voluntariat, burse câștigate);

1

Scrisoare de recomandare din partea diplomatului sub îndrumarea căruia își desfășoară stagiul;

4
7

Atestat sau certificat de cunoaștere a unei limbi străine de circulație internațională;

O fotografie recentă;

10

Documentul privind acceptarea candidatului de către o instituție acreditată în a derula programe de rezidențiat într-unul din domeniile recunoscute de către EBVS;

2

Copii ale actelor de studii (diplome de licență, studii aprofundate, master, doctorat);

5

Proiect de studiu care justifică în 2-3 pagini activitatea pe durata stagiului pentru care se solicită bursa, precum și aplicabilitatea și încadrarea acestuia în programul de rezidențiat (motivație, justificare, obiective, mod de diseminare a cunoștințelor dobândite, încadrarea și validarea în programul de rezidențiat);

3

 Listă de lucrări/cărți publicate în calitate de unic autor sau coautor;

6

Declarație pe propria răspundere, autentificată la un birou notarial public, în original, în care să se specifice dacă bursierul este finanțat pentru efectuarea programului de rezidențiat de către alte instituții (un candidat care nu este finanțat de către o altă instituție este avantajat în fața unui candidat care este deja finanțat în anul 2026, parțial sau în totalitate, de către o altă instituție);

8

Notă de informare privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care poate fi descărcată aici

9

Un scurt videoclip de prezentare în care candidatul își argumentează motivele pentru care consideră că este potrivit să obțină această bursă.

11

Pentru analizarea aplicațiilor de înscriere în program se va constitui o comisie de analiză a aplicațiilor, formată din persoane desemnate de către organizator. Aplicațiile de înscriere vor fi analizate în perioada 1 februarie - 26 aprilie 2026.

Rezultatele concursului se vor comunica în data de 9 mai 2026 în cadrul evenimentului VETS Conference și vor fi publicate pe site-urile www.altius.ro și www.vets.ro și pe pagina de Facebook ALTIUS.

Image by Braňo
Câștigători 2025
Află de la câștigătorii edițiilor anterioare ce a însemnat VETS Grants pentru ei
Asset 3_300x.png

1. Ioana Sandu

Ioana Sandu a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București în 2020. În prezent, este student doctorand în cadrul Catedrei de Parazitologie a USAMV București și urmează un rezidențiat alternativ în Patologie Clinică Veterinară, aprobat ACVP, la Universitatea din Dublin.

Domeniu de specializare: Patologia clinică veterinară, hematologia, citologia și oncologia veterinară.

10. Foto_IoanaSandu.jpg

2. Andrei Berbecaru

Andrei Berbecaru a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București în 2021. Din 2021 este doctorand în Medicină Veterinară la aceeași universitate. În prezent, este medic rezident în Anestezie, Analgezie și Managementul Durerii în cadrul European College of Veterinary Anaesthesia, la Universitatea din Bern, Elveția, și ocupă funcția de director medical al The Vets Veterinary Hospital.

Domeniul de specializare: Anestezie veterinară, managementul durerii și medicină de urgență și terapie intensivă.

andrei berbecaru.jpg

3. Florin Posastiuc

Florin-Petrișor Posastiuc este medic veterinar, doctorand și asistent universitar la USAMV București. În prezent, urmează un rezidențiat ECAR la Universitatea din Ghent, Belgia.

Domeniu de spcializare: medicina reproducției și andrologia veterinară.

10. Fotografie recenta.jpg

4. Mircea Coroian

Mircea Coroian este medic veterinar, conferențiar universitar și cercetător în cadrul USAMV Cluj-Napoca. În prezent, urmează un program de rezidențiat european ECPVS în patologia și managementul bolilor la păsări.

Domenii de specializare: Patologia aviară, parazitologia și bolile infecțioase.

Photo_MC.jpeg

5. Péter Sebestyén

Péter Sebestyén este medic veterinar și rezident ECVN (European College of Veterinary Neurology) la Universitatea din Zürich, Elveția.

Domeniu de specializare: Neurologia veterinară și medicina de urgență.

Fotografie � Peter Sebestyen.jpeg
bottom of page